INFORMAȚII DESPRE CREȘTEREA PORCILOR MISTREȚI

Îmi propun în această postare să ofer informații cu privire la inființarea unei crescătorii de porci mistreți, răspunzând astfel numeroaselor întrebări venite de la persoane interesate de subiect: dl Negurici din Bacău, dna Mihaela din Galați, dl Alexandru din Focșani, dl Botezatu din Suceava, dl Popa din Botoșani, dl Cristian din Alba și alții. Toate detaliile la care voi face referire sunt rodul experienței personale, eu fiind deja un crescător cu o vechime de 3 ani.

Să începem cu începutul (pentru ușurarea exprimării vom folosi termenul de "mistreț" în loc de "metis de mistreț").

1. ACHIZIȚIONAREA ȘI TRANSPORTUL MISTREȚILOR

O etapă foarte importantă deoarece vă asumați un risc foarte mare. Nu cumpărați mistreți de la persoanele care nu-și dau numele în anunțul de vânzare sau refuză să vă facă un contract de vânzare-cumpărare.

În momentul în care mergeți la persoana contactată să cumpărați mistreți, ar fi cel mai bine să vă interesați la Poliția și Primăria din localitatea respectivă dacă această persoană este cunoscută ca fiind un crescător de mistreți. La cumpărarea mistreților veți face un contract de vânzare-cumpărare în care vor fi trecute numărul de capete cumpărate și adresa corectă a vânzătorului cu numărul de telefon al acestuia. Dacă ați avea cu d-voastră un martor, ar fi foarte bine.

Pe durata transportului, în cazul în care veți fi oprit de un agent de poliție, să vă înarmați cu mult calm deoarece polițiștii nu cunosc prea multe detalii despre creșterea mistreților. Arătați contractul de vânzare-cumpărare și sugerați agentului să ia legătura cu Poliția sau Primăria din localitatea de unde ați cumpărat mistreții. Un singur telefon clarifică situația și confirmă cele spuse de d-voastră, altfel vă puteți alege cu un dosar penal.

Pe durata transportului, dacă vă opriți și vreți să verificați starea mistreților, aveți grijă să nu îi scăpați că rămâneți fără ei. Acest lucru se întâmplă cel mai des când animalele sunt transportate în portbagaj. Transportul cel mai sigur se face în remorci.

La alegerea mistreților trebuie să fiți foarte atenți. Dacă veți cumpăra purcei cu vârsta până în 2 luni de zile, aceștia vor fi vărgați (vărgat maroniu sau vărgat roșcat). Sub nicio formă nu pot fi negri, roșii sau alte culori.

(purceii din imagine au vârsta de 2 luni)

Cereți să vedeți scroafa și vierul din care au provenit purceii ca să vă dați seama cum vor arăta aceștia când vor ajunge la maturitate. În cazul în care vi se oferă un exemplar de 30-35 de kg. la un preț atractiv, există riscul de a cumpăra de fapt un porc de 1 an sau chiar de 2 ani care nu a crescut și nici nu va mai crește. Deci dungile purceilor sunt garanția vârstei acestora. Cei de 30-35 de kg. nu vor fi vărgați și nu vă puteți da seama ce vârstă au în realitate.

2. CREȘTEREA ȘI ÎNGRIJIREA MISTREȚILOR

Ordonanța 81 din 19 august 2004 privind înființarea crescătoriilor de vânat menționează că activitatea de creștere a animalelor sălbatice trebuie să fie făcută în afara localităților. În cazul în care veți fi un crescător amator și veți deține un număr mic de mistreți (10-15 capete), îi puteți crește și în localități. Important e ca țarcurile/cotețele în care țineți acești mistreți să fie bine construite pentru a nu-i scăpa la vecini și a avea reclamații. Totodată aceste țarcuri trebuie să nu permită intrarea în ele a altor animale domestice (câini, pisici, păsări, etc.) și a copiilor. Pe lângă faptul că vor fi omorâți, mistreții îi și mănâncă.

Este bine să anunțați medicul veterinar. Dacă acesta este de acord să le puneți crotalii, este foarte bine, dacă nu, nu este nicio problemă.

Dacă aveți de gând să țineți mistreții doar în țarcuri, nu este nevoie de a li se pune sârmă în rât. În cazul în care țineți mistreții în cotețe betonate este indicat să le puneți sârmă în rât. Acest lucru e bine de făcut până la greutatea de 40-50 de kg. deoarece mistreții sunt încă ușor de stăpânit. Tot până la această greutate e bine să le tăiați vierilor colții.

Comportamentul d-voastră față de aceste animale trebuie să fie unul frumos, în sensul că nu trebuie să le loviți, să țipați la ele deoarece se sperie și încercând să se apere vă atacă.

Nu intrați în țarcurile mistreților în momentul în care se aud zgomote ciudate datorită cărora se pot speria: ex. țipete de copii, lătratul câinilor străini, sunetul clopotului de la biserică (în cazul în care locuiți lângă o biserică), tunete, fulgere, etc.

Purceii mici, abia înțărcați e bine să fie hrăniți cu făină de porumb, nicidecum cu boabe întregi. Boabele pe care nu le fărâmă și vor fi înghițite întregi nu vor fi digerate. Nu le dați lucernă sau verdeață cosite în aceeași zi deoarece le pot provoca diaree. Lucerna cosită se lasă la soare pentru a fi vestejită și se dă după 2 zile la purcei.

Purceii până la vârsta de 3-4 luni nu trebuie lăsați liberi prin livezi, curți sau grădini deoarece mâncând aproape orice pot avea diverse probleme (ex. se pot îneca mâncând oase abandonate de câini, pot face diaree de la fructe și verdeață, etc.).

La purceii mici, cel mai indicat pentru a avea o pornire bună, e bine să faceți un amestec din următoarele ingrediente: porumb, grâu, orz, șrot de floarea-soarelui sau soia. Sub nicio formă tărâță de grâu. Tărâța de grâu este bună în amestecul cu alte ingrediente la scroafele cu purcei mici. Evitați totodată zărul pentru mistreții mici.

Pentru mistreții adulți nu există restricții la mâncare. Le puteți da orice: legume, fructe, lucernă, urzică, sfeclă furajeră, cartofi, etc. Mănâncă tot ce le dați! Atât lucerna cât și urzicile cosite, uscate și corect depozitate, constituie pe timpul iernii o sursă de hrană foarte bună.

3. INMULȚIREA MISTREȚILOR

Primele scrofițe cumpărate de mine le-am dat la montă la vârsta de 9 luni, ele având și o greutate optimă pentru montă (60-70 kg.). O scroafă poate făta de la 2 până la 8 purcei.

După montă le-am ținut pe toate 5 împreună în același țarc și le-am separat cu o lună înainte de a făta pentru a se acomoda fiecare cu noul țarc.

După înțărcarea purceilor am vrut să pun în același țarc toate cele 5 scroafe, dar au început să se bată. În acest caz le-am dat drumul într-o livadă pe durata unei zile, unde s-au acomodat, seara băgându-le pe toate într-un țarc fără probleme.

În cazul unor conflicte puternice între mistreți, când se ajunge până la sângerare, dacă d-voastră nu scoateți animalul rănit din țarc, acesta va fi mâncat de ceilalți.

4. VALORIFICAREA MISTREȚILOR

Cel mai bun randament într-o crescătorie de mistreți îl dă vânzarea purceilor. Un exemplar de 5 săptămâni se vinde cu prețul de 100-150 de euro. O scroafă gestantă se vinde cu prețul de 500-800 de euro (dacă este un exemplar mare și frumos). Vierii ajung până la 500-1000 de euro (exemplarele cele mai frumoase).

O altă sursă de profit într-o astfel de crescătorie o reprezintă fabricarea proprie a produselor tradiționale din carne de mistreț (ex. pastramă, costiță afumată, cârnați, tobă, etc.). Afumarea acestora se face la rece deoarece garantează o păstrare a produselor pe o durată mai lungă de timp. Produsele tradiționale pot fi vândute de crescător în piețele țărănești amenajate în localități și orașe.

Mistrețul de 110-130 de kg. poate fi pârlit ca oricare alt porc din gospodărie. Exemplarele de la 150-200 de kg. vor fi jupite, iar pielea acestora va fi dubită. Dacă pielea este una frumoasă, ea se poate vinde și cu 300 de euro.

CONCLUZII

Agenția pentru Protecția Mediului din Iași la care m-am adresat pentru înființarea crescătoriei de mistreți a precizat următoarele 2 aspecte importante. Crescătoria de animale sălbatice nu are nevoie de autorizație de funcționare atâta timp cât animalele nu sunt luate din fauna națională și numărul animalelor din crescătorie nu va depăși 500 de capete.

Pentru alte informații puteți consulta Ordonanța 81 din 19 august 2004 privind inființarea, organizarea și funcționarea crescătoriilor de vânat și a complexurilor de vânătoare.

IMPORTANT!

Contractul de vânzare-cumpărare a mistreților trebuie păstrat deoarece justifică proveniența animalelor și vă scutește de eventualele probleme în fața legii.  

Rezervația Științifică "Pădurea Domnească" din Basarabia

Puține sunt locurile de pe acest pământ în care sufletul obosit al omului poate să-și găsească liniștea ca în Pădurea Domnească din Basarabia! În postarea anterioară am amintit despre acest colț de rai, un adevărat tezaur silvic al României, care a fost pierdut în fața rușilor!

Pădurea Domnească se întinde de-a lungul Prutului, pe o suprafață de 40 de kilometri, începând de pe direcția orașului Iași și până în raionul Glodeni. 

Această zonă a fost domeniul curţii domneşti care se afla la Iaşi şi reprezenta un patrimoniu naţional. 

Aici, pe timpul lui Alexandru cel Bun, a fost creată prima rezervaţie naturală din spaţiul românesc şi se numea rezervaţia Ţuţora. Cu timpul, din aceasta a rămas doar Pădurea Domnească care este şi astăzi un tezaur naţional, una dintre cele mai valoroase şi bătrâne păduri de luncă din Europa. Pădurea a fost proprietatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de aici provenindu-i și numele de "Pădurea Domnească". 

Din vegetaţie predomină plantele de stepă şi silvostepă: negara, graminee, stejar, salcâm alb, plop, frasin, arţar, ulm, alumsoc, maceş. În rezervație se află stejari seculari, ce depăşesc vârsta de 200–250 de ani, unii dintre ei atingând recordul la înălţime de 30–35 metri şi diametrul tulpinilor de 2 metri, jirul de la acești stejari fiind o hrană a mistreților pe timpul iernii. 

În rezervație pot fi întâlnite, de asemenea, 49 de specii de mamifere, dintre care voi numi o parte din cele văzute de mine pe malul Prutului: elanul, muflonul, cerbul comun, lupul, zimbrul, porcul sălbatic, căpriorul, pisica sălbatică, nurca europeană, jderul de pădure, chițcanul cu abdomen alb, etc..

 Porcul sălbatic

Zimbrul

Muflonul

Cerbul comun

Elanul

Cu ani în urmă, când iernile erau foarte geroase și Prutul îngheța, iar peste gheața groasă se așternea o plapumă de zăpadă, o parte dintre aceste animale puteau fi văzute și pe teritoriul nostru. 

Întrucât a scăzut numărul de zimbri, în rezervație s-au pus bazele unei crescătorii de zimbri, repopulându-se astfel rezervația cu această specie.

Acestea sunt câteva dintre animalele care fac parte din marea rezervație Pădurea Domnească. Începând cu anul 2003 autoritățile din Republica Moldova au emis o lege prin care se interzice vânătoarea în rezervație. 

Pădurea Domnească rămâne un loc deosebit, un paradis al iubitorilor de animale și natură, iar această scurtă prezentare a ei nu face decât să confirme acest lucru. Păcat ca ea nu mai aparține României! 

De ce "totul despre mistreți"...

M-am gândit să creez acest blog în momentul în care am citit pe net foarte multe comentarii și articole referitoare la acest animal care sunt departe de adevăr, ele fiind probabil scrise de persoane care nu au văzut în viața lor un porc sălbatic pentru că a-l numi "mistreț" este greșit! 

În țara noastră nu a existat niciodată "mistrețul genetic" și nici nu ar fi interesant să-l găsim pentru că mistrețul genetic este un animal de talie medie, ajungând la greutăți maxime de 130 de kg. La ora actuală, mistrețul genetic poate fi întâlnit doar în câteva locuri din Europa, cum ar fi Coli Berici Italia, insula Sardinia, sudul Italiei, anumite zone din Spania și Grecia. 

Porcul sălbatic (mistrețul) care se găsește azi în România și în restul Europei a venit cu sute de ani în urmă din marile păduri ale Rusiei sub formă de metis. Ca o paranteză, povestea originii sale seamăna cu cea a fazanului. Fazanul este o pasăre africană care a fost întâlnită pentru prima dată în Spania de unde s-a răspândit apoi în toată Europa. 

Locuind pe malul Prutului, am avut ocazia să văd foarte mulți mistreți deoarece dincolo de acest râu se află marea rezervație a Republicii Moldova care se numește Pădurea Domnească. În această rezervație porcii sălbatici au avut de-a lungul timpului toate condițiile pentru a se înmulți, astfel încât îi întâlnim azi într-un număr foarte mare și pe fondurile de vânătoare din zona unde locuiesc. Sunt un vânător cu o experiență de 23 de ani și merg anual la partidele de vânătoare organizate la mistreț. Am avut ocazia să văd exemplare diverse din această specie de vânat la care poate varia culoarea, forma, talia, structura picioarelor, a urechilor și a râtului, ceea ce confirmă că este un metis de mistreț.

Eu sunt un crescător de mistreți. În urmă cu doi ani am cumpărat primele exemplare pentru a-mi face o crescătorie de mistreți. Achiziționarea lor a fost foarte dificilă deoarece în țară, în cele câteva crescătorii existente, nu aveau așa-zisul metis de mistreț care se află în pădurile noastre. Cumpărând din mai multe locuri și încrucișând aceste animale, am reușit să obțin exemplare asemănătoare cu cele din pădurile noastre.
Vă pot arăta câțiva metiși din această specie. Aștept comentariile dumneavoastră!